Rugaciune Catre Ingeri
Rugaciune Catre Ingeri. Sfintilor ingeri, vegheati asupra noastra, intodeuna si in tot locul. Pe peretii coajei de ou eu ma.
Cel mai tare Sfanta MÄnÄstire Dervent RugÄciuni Paraclise
Întărește mâna mea cea slabă și neputincioasă și mă îndreptează la calea mântuirii. Sfinti arhangheli, oferiti lui dumnezeu rugaciunile si jertfele … Sfinte îngere, cel ce stai înaintea pătimașului meu suflet și al vieții mele celei ticăloase, nu mă lăsa pe mine, păcătosul, nici nu te depărta de mine pentru neînfrânarea mea. Sa nu pomenesti faradelegile si nedreptatile cu care eu, nevrednicul, te mahnesc in toata vremea, savarsind fapte necuvenite in fata ziditorului.Pe peretii coajei de ou eu ma.
Sfinte ingere, pazitorul si acoperitorul meu cel bun, cu inima zdrobita si cu sufletul indurerat stau dinaintea ta si ma rog. Carladapfne 11 ianuarie 2017, 06:05. Sfintilor ingeri, vegheati asupra noastra, intodeuna si in tot locul. Întărește mâna mea cea slabă și neputincioasă și mă îndreptează la calea mântuirii. Sfinte îngere, cel ce stai înaintea pătimașului meu suflet și al vieții mele celei ticăloase, nu mă lăsa pe mine, păcătosul, nici nu te depărta de mine pentru neînfrânarea mea. Pe peretii coajei de ou eu ma. Sa nu pomenesti faradelegile si nedreptatile cu care eu, nevrednicul, te mahnesc in toata vremea, savarsind fapte necuvenite in fata ziditorului. Sfinti arhangheli, oferiti lui dumnezeu rugaciunile si jertfele …
Sfinti arhangheli, oferiti lui dumnezeu rugaciunile si jertfele … Sfinti arhangheli, oferiti lui dumnezeu rugaciunile si jertfele … Pe peretii coajei de ou eu ma. Cu ceata celor ce s … Întărește mâna mea cea slabă și neputincioasă și mă îndreptează la calea mântuirii. Sfinte îngere, cel ce stai înaintea pătimașului meu suflet și al vieții mele celei ticăloase, nu mă lăsa pe mine, păcătosul, nici nu te depărta de mine pentru neînfrânarea mea. Sa nu pomenesti faradelegile si nedreptatile cu care eu, nevrednicul, te mahnesc in toata vremea, savarsind fapte necuvenite in fata ziditorului. Sfinte ingere, pazitorul si acoperitorul meu cel bun, cu inima zdrobita si cu sufletul indurerat stau dinaintea ta si ma rog. Carladapfne 11 ianuarie 2017, 06:05.

Întărește mâna mea cea slabă și neputincioasă și mă îndreptează la calea mântuirii. Cu ceata celor ce s ….. Sa nu pomenesti faradelegile si nedreptatile cu care eu, nevrednicul, te mahnesc in toata vremea, savarsind fapte necuvenite in fata ziditorului.

Întărește mâna mea cea slabă și neputincioasă și mă îndreptează la calea mântuirii. Carladapfne 11 ianuarie 2017, 06:05. Sfinte ingere, pazitorul si acoperitorul meu cel bun, cu inima zdrobita si cu sufletul indurerat stau dinaintea ta si ma rog. Cu ceata celor ce s … Sfintilor ingeri, vegheati asupra noastra, intodeuna si in tot locul. Întărește mâna mea cea slabă și neputincioasă și mă îndreptează la calea mântuirii. Sfinte îngere, cel ce stai înaintea pătimașului meu suflet și al vieții mele celei ticăloase, nu mă lăsa pe mine, păcătosul, nici nu te depărta de mine pentru neînfrânarea mea. Sa nu pomenesti faradelegile si nedreptatile cu care eu, nevrednicul, te mahnesc in toata vremea, savarsind fapte necuvenite in fata ziditorului. Sfinti arhangheli, oferiti lui dumnezeu rugaciunile si jertfele … Pe peretii coajei de ou eu ma. Sfinte îngere, cel ce stai înaintea pătimașului meu suflet și al vieții mele celei ticăloase, nu mă lăsa pe mine, păcătosul, nici nu te depărta de mine pentru neînfrânarea mea.

Întărește mâna mea cea slabă și neputincioasă și mă îndreptează la calea mântuirii. Pe peretii coajei de ou eu ma. Sfinte ingere, pazitorul si acoperitorul meu cel bun, cu inima zdrobita si cu sufletul indurerat stau dinaintea ta si ma rog. Sa nu pomenesti faradelegile si nedreptatile cu care eu, nevrednicul, te mahnesc in toata vremea, savarsind fapte necuvenite in fata ziditorului. Sfinti arhangheli, oferiti lui dumnezeu rugaciunile si jertfele …. Sfinte îngere, cel ce stai înaintea pătimașului meu suflet și al vieții mele celei ticăloase, nu mă lăsa pe mine, păcătosul, nici nu te depărta de mine pentru neînfrânarea mea.

Sfinte îngere, cel ce stai înaintea pătimașului meu suflet și al vieții mele celei ticăloase, nu mă lăsa pe mine, păcătosul, nici nu te depărta de mine pentru neînfrânarea mea... Sa nu pomenesti faradelegile si nedreptatile cu care eu, nevrednicul, te mahnesc in toata vremea, savarsind fapte necuvenite in fata ziditorului. Întărește mâna mea cea slabă și neputincioasă și mă îndreptează la calea mântuirii. Pe peretii coajei de ou eu ma. Sfinte ingere, pazitorul si acoperitorul meu cel bun, cu inima zdrobita si cu sufletul indurerat stau dinaintea ta si ma rog. Sfintilor ingeri, vegheati asupra noastra, intodeuna si in tot locul.

Cu ceata celor ce s ….. Sfinte ingere, pazitorul si acoperitorul meu cel bun, cu inima zdrobita si cu sufletul indurerat stau dinaintea ta si ma rog. Pe peretii coajei de ou eu ma. Sfinte îngere, cel ce stai înaintea pătimașului meu suflet și al vieții mele celei ticăloase, nu mă lăsa pe mine, păcătosul, nici nu te depărta de mine pentru neînfrânarea mea. Întărește mâna mea cea slabă și neputincioasă și mă îndreptează la calea mântuirii. Sfinti arhangheli, oferiti lui dumnezeu rugaciunile si jertfele … Carladapfne 11 ianuarie 2017, 06:05.. Sfinte ingere, pazitorul si acoperitorul meu cel bun, cu inima zdrobita si cu sufletul indurerat stau dinaintea ta si ma rog.

Sfinti arhangheli, oferiti lui dumnezeu rugaciunile si jertfele ….. Sa nu pomenesti faradelegile si nedreptatile cu care eu, nevrednicul, te mahnesc in toata vremea, savarsind fapte necuvenite in fata ziditorului. Întărește mâna mea cea slabă și neputincioasă și mă îndreptează la calea mântuirii. Sfinte ingere, pazitorul si acoperitorul meu cel bun, cu inima zdrobita si cu sufletul indurerat stau dinaintea ta si ma rog. Sfinte îngere, cel ce stai înaintea pătimașului meu suflet și al vieții mele celei ticăloase, nu mă lăsa pe mine, păcătosul, nici nu te depărta de mine pentru neînfrânarea mea. Pe peretii coajei de ou eu ma. Carladapfne 11 ianuarie 2017, 06:05. Cu ceata celor ce s … Sfinti arhangheli, oferiti lui dumnezeu rugaciunile si jertfele …. Cu ceata celor ce s …

Sfinti arhangheli, oferiti lui dumnezeu rugaciunile si jertfele …. Sfinti arhangheli, oferiti lui dumnezeu rugaciunile si jertfele … Sfinte îngere, cel ce stai înaintea pătimașului meu suflet și al vieții mele celei ticăloase, nu mă lăsa pe mine, păcătosul, nici nu te depărta de mine pentru neînfrânarea mea. Întărește mâna mea cea slabă și neputincioasă și mă îndreptează la calea mântuirii. Pe peretii coajei de ou eu ma. Sfintilor ingeri, vegheati asupra noastra, intodeuna si in tot locul. Sfinte ingere, pazitorul si acoperitorul meu cel bun, cu inima zdrobita si cu sufletul indurerat stau dinaintea ta si ma rog. Carladapfne 11 ianuarie 2017, 06:05. Sa nu pomenesti faradelegile si nedreptatile cu care eu, nevrednicul, te mahnesc in toata vremea, savarsind fapte necuvenite in fata ziditorului.. Sfinte îngere, cel ce stai înaintea pătimașului meu suflet și al vieții mele celei ticăloase, nu mă lăsa pe mine, păcătosul, nici nu te depărta de mine pentru neînfrânarea mea.

Pe peretii coajei de ou eu ma. Sfinte ingere, pazitorul si acoperitorul meu cel bun, cu inima zdrobita si cu sufletul indurerat stau dinaintea ta si ma rog.. Sfintilor ingeri, vegheati asupra noastra, intodeuna si in tot locul.

Sfinti arhangheli, oferiti lui dumnezeu rugaciunile si jertfele … Sfinte îngere, cel ce stai înaintea pătimașului meu suflet și al vieții mele celei ticăloase, nu mă lăsa pe mine, păcătosul, nici nu te depărta de mine pentru neînfrânarea mea. Cu ceata celor ce s … Pe peretii coajei de ou eu ma. Sfinti arhangheli, oferiti lui dumnezeu rugaciunile si jertfele … Sfintilor ingeri, vegheati asupra noastra, intodeuna si in tot locul. Întărește mâna mea cea slabă și neputincioasă și mă îndreptează la calea mântuirii. Sfinte ingere, pazitorul si acoperitorul meu cel bun, cu inima zdrobita si cu sufletul indurerat stau dinaintea ta si ma rog. Carladapfne 11 ianuarie 2017, 06:05. Sa nu pomenesti faradelegile si nedreptatile cu care eu, nevrednicul, te mahnesc in toata vremea, savarsind fapte necuvenite in fata ziditorului.. Sa nu pomenesti faradelegile si nedreptatile cu care eu, nevrednicul, te mahnesc in toata vremea, savarsind fapte necuvenite in fata ziditorului.

Sfinti arhangheli, oferiti lui dumnezeu rugaciunile si jertfele … Carladapfne 11 ianuarie 2017, 06:05. Întărește mâna mea cea slabă și neputincioasă și mă îndreptează la calea mântuirii. Pe peretii coajei de ou eu ma... Sfinte îngere, cel ce stai înaintea pătimașului meu suflet și al vieții mele celei ticăloase, nu mă lăsa pe mine, păcătosul, nici nu te depărta de mine pentru neînfrânarea mea.

Sfinte îngere, cel ce stai înaintea pătimașului meu suflet și al vieții mele celei ticăloase, nu mă lăsa pe mine, păcătosul, nici nu te depărta de mine pentru neînfrânarea mea.. Pe peretii coajei de ou eu ma. Întărește mâna mea cea slabă și neputincioasă și mă îndreptează la calea mântuirii. Sfinte ingere, pazitorul si acoperitorul meu cel bun, cu inima zdrobita si cu sufletul indurerat stau dinaintea ta si ma rog. Carladapfne 11 ianuarie 2017, 06:05. Sfinti arhangheli, oferiti lui dumnezeu rugaciunile si jertfele … Sfintilor ingeri, vegheati asupra noastra, intodeuna si in tot locul. Sa nu pomenesti faradelegile si nedreptatile cu care eu, nevrednicul, te mahnesc in toata vremea, savarsind fapte necuvenite in fata ziditorului. Sfinte îngere, cel ce stai înaintea pătimașului meu suflet și al vieții mele celei ticăloase, nu mă lăsa pe mine, păcătosul, nici nu te depărta de mine pentru neînfrânarea mea.. Sfinte îngere, cel ce stai înaintea pătimașului meu suflet și al vieții mele celei ticăloase, nu mă lăsa pe mine, păcătosul, nici nu te depărta de mine pentru neînfrânarea mea.

Pe peretii coajei de ou eu ma... Sfinte ingere, pazitorul si acoperitorul meu cel bun, cu inima zdrobita si cu sufletul indurerat stau dinaintea ta si ma rog. Sfintilor ingeri, vegheati asupra noastra, intodeuna si in tot locul. Întărește mâna mea cea slabă și neputincioasă și mă îndreptează la calea mântuirii. Sfinti arhangheli, oferiti lui dumnezeu rugaciunile si jertfele … Cu ceata celor ce s … Sfinte îngere, cel ce stai înaintea pătimașului meu suflet și al vieții mele celei ticăloase, nu mă lăsa pe mine, păcătosul, nici nu te depărta de mine pentru neînfrânarea mea.. Întărește mâna mea cea slabă și neputincioasă și mă îndreptează la calea mântuirii.
Întărește mâna mea cea slabă și neputincioasă și mă îndreptează la calea mântuirii.. Cu ceata celor ce s … Sfinte ingere, pazitorul si acoperitorul meu cel bun, cu inima zdrobita si cu sufletul indurerat stau dinaintea ta si ma rog. Sfintilor ingeri, vegheati asupra noastra, intodeuna si in tot locul. Pe peretii coajei de ou eu ma. Carladapfne 11 ianuarie 2017, 06:05. Sfinte îngere, cel ce stai înaintea pătimașului meu suflet și al vieții mele celei ticăloase, nu mă lăsa pe mine, păcătosul, nici nu te depărta de mine pentru neînfrânarea mea. Întărește mâna mea cea slabă și neputincioasă și mă îndreptează la calea mântuirii.. Carladapfne 11 ianuarie 2017, 06:05.

Carladapfne 11 ianuarie 2017, 06:05. . Sfinte îngere, cel ce stai înaintea pătimașului meu suflet și al vieții mele celei ticăloase, nu mă lăsa pe mine, păcătosul, nici nu te depărta de mine pentru neînfrânarea mea.

Cu ceata celor ce s …. Sfinte ingere, pazitorul si acoperitorul meu cel bun, cu inima zdrobita si cu sufletul indurerat stau dinaintea ta si ma rog. Sa nu pomenesti faradelegile si nedreptatile cu care eu, nevrednicul, te mahnesc in toata vremea, savarsind fapte necuvenite in fata ziditorului. Sfinti arhangheli, oferiti lui dumnezeu rugaciunile si jertfele … Cu ceata celor ce s …. Sfintilor ingeri, vegheati asupra noastra, intodeuna si in tot locul.
Sfintilor ingeri, vegheati asupra noastra, intodeuna si in tot locul. Sfinti arhangheli, oferiti lui dumnezeu rugaciunile si jertfele … Sfinte îngere, cel ce stai înaintea pătimașului meu suflet și al vieții mele celei ticăloase, nu mă lăsa pe mine, păcătosul, nici nu te depărta de mine pentru neînfrânarea mea.. Cu ceata celor ce s …

Sfintilor ingeri, vegheati asupra noastra, intodeuna si in tot locul. Sfinte îngere, cel ce stai înaintea pătimașului meu suflet și al vieții mele celei ticăloase, nu mă lăsa pe mine, păcătosul, nici nu te depărta de mine pentru neînfrânarea mea. Întărește mâna mea cea slabă și neputincioasă și mă îndreptează la calea mântuirii. Carladapfne 11 ianuarie 2017, 06:05. Pe peretii coajei de ou eu ma. Cu ceata celor ce s … Sfinti arhangheli, oferiti lui dumnezeu rugaciunile si jertfele … Sa nu pomenesti faradelegile si nedreptatile cu care eu, nevrednicul, te mahnesc in toata vremea, savarsind fapte necuvenite in fata ziditorului. Sfintilor ingeri, vegheati asupra noastra, intodeuna si in tot locul. Sfinte ingere, pazitorul si acoperitorul meu cel bun, cu inima zdrobita si cu sufletul indurerat stau dinaintea ta si ma rog. Sa nu pomenesti faradelegile si nedreptatile cu care eu, nevrednicul, te mahnesc in toata vremea, savarsind fapte necuvenite in fata ziditorului.

Întărește mâna mea cea slabă și neputincioasă și mă îndreptează la calea mântuirii. Sfintilor ingeri, vegheati asupra noastra, intodeuna si in tot locul. Pe peretii coajei de ou eu ma.. Pe peretii coajei de ou eu ma.

Sa nu pomenesti faradelegile si nedreptatile cu care eu, nevrednicul, te mahnesc in toata vremea, savarsind fapte necuvenite in fata ziditorului... Sa nu pomenesti faradelegile si nedreptatile cu care eu, nevrednicul, te mahnesc in toata vremea, savarsind fapte necuvenite in fata ziditorului. Carladapfne 11 ianuarie 2017, 06:05. Sfinte ingere, pazitorul si acoperitorul meu cel bun, cu inima zdrobita si cu sufletul indurerat stau dinaintea ta si ma rog. Sfinte îngere, cel ce stai înaintea pătimașului meu suflet și al vieții mele celei ticăloase, nu mă lăsa pe mine, păcătosul, nici nu te depărta de mine pentru neînfrânarea mea. Cu ceata celor ce s … Sfintilor ingeri, vegheati asupra noastra, intodeuna si in tot locul. Pe peretii coajei de ou eu ma. Întărește mâna mea cea slabă și neputincioasă și mă îndreptează la calea mântuirii. Sfinti arhangheli, oferiti lui dumnezeu rugaciunile si jertfele …. Cu ceata celor ce s …

Sfinte îngere, cel ce stai înaintea pătimașului meu suflet și al vieții mele celei ticăloase, nu mă lăsa pe mine, păcătosul, nici nu te depărta de mine pentru neînfrânarea mea. Pe peretii coajei de ou eu ma.
Sfinte ingere, pazitorul si acoperitorul meu cel bun, cu inima zdrobita si cu sufletul indurerat stau dinaintea ta si ma rog. Cu ceata celor ce s … Sfinte ingere, pazitorul si acoperitorul meu cel bun, cu inima zdrobita si cu sufletul indurerat stau dinaintea ta si ma rog. Sfinti arhangheli, oferiti lui dumnezeu rugaciunile si jertfele … Sfintilor ingeri, vegheati asupra noastra, intodeuna si in tot locul. Întărește mâna mea cea slabă și neputincioasă și mă îndreptează la calea mântuirii. Sa nu pomenesti faradelegile si nedreptatile cu care eu, nevrednicul, te mahnesc in toata vremea, savarsind fapte necuvenite in fata ziditorului. Pe peretii coajei de ou eu ma. Sfinte îngere, cel ce stai înaintea pătimașului meu suflet și al vieții mele celei ticăloase, nu mă lăsa pe mine, păcătosul, nici nu te depărta de mine pentru neînfrânarea mea. Carladapfne 11 ianuarie 2017, 06:05. Sa nu pomenesti faradelegile si nedreptatile cu care eu, nevrednicul, te mahnesc in toata vremea, savarsind fapte necuvenite in fata ziditorului.

Sfinti arhangheli, oferiti lui dumnezeu rugaciunile si jertfele … Întărește mâna mea cea slabă și neputincioasă și mă îndreptează la calea mântuirii. Carladapfne 11 ianuarie 2017, 06:05. Sfinti arhangheli, oferiti lui dumnezeu rugaciunile si jertfele … Sa nu pomenesti faradelegile si nedreptatile cu care eu, nevrednicul, te mahnesc in toata vremea, savarsind fapte necuvenite in fata ziditorului. Cu ceata celor ce s … Pe peretii coajei de ou eu ma. Sfinte ingere, pazitorul si acoperitorul meu cel bun, cu inima zdrobita si cu sufletul indurerat stau dinaintea ta si ma rog. Sfinti arhangheli, oferiti lui dumnezeu rugaciunile si jertfele …

Pe peretii coajei de ou eu ma.. Sfinti arhangheli, oferiti lui dumnezeu rugaciunile si jertfele … Sfinte ingere, pazitorul si acoperitorul meu cel bun, cu inima zdrobita si cu sufletul indurerat stau dinaintea ta si ma rog. Sa nu pomenesti faradelegile si nedreptatile cu care eu, nevrednicul, te mahnesc in toata vremea, savarsind fapte necuvenite in fata ziditorului. Sfinte îngere, cel ce stai înaintea pătimașului meu suflet și al vieții mele celei ticăloase, nu mă lăsa pe mine, păcătosul, nici nu te depărta de mine pentru neînfrânarea mea.. Pe peretii coajei de ou eu ma.

Sfinte ingere, pazitorul si acoperitorul meu cel bun, cu inima zdrobita si cu sufletul indurerat stau dinaintea ta si ma rog. Carladapfne 11 ianuarie 2017, 06:05.

Sfintilor ingeri, vegheati asupra noastra, intodeuna si in tot locul.. Întărește mâna mea cea slabă și neputincioasă și mă îndreptează la calea mântuirii. Cu ceata celor ce s … Sfinte îngere, cel ce stai înaintea pătimașului meu suflet și al vieții mele celei ticăloase, nu mă lăsa pe mine, păcătosul, nici nu te depărta de mine pentru neînfrânarea mea. Sfinti arhangheli, oferiti lui dumnezeu rugaciunile si jertfele … Sfintilor ingeri, vegheati asupra noastra, intodeuna si in tot locul... Sfintilor ingeri, vegheati asupra noastra, intodeuna si in tot locul.

Sfintilor ingeri, vegheati asupra noastra, intodeuna si in tot locul. Cu ceata celor ce s … Sa nu pomenesti faradelegile si nedreptatile cu care eu, nevrednicul, te mahnesc in toata vremea, savarsind fapte necuvenite in fata ziditorului. Carladapfne 11 ianuarie 2017, 06:05. Sfinte îngere, cel ce stai înaintea pătimașului meu suflet și al vieții mele celei ticăloase, nu mă lăsa pe mine, păcătosul, nici nu te depărta de mine pentru neînfrânarea mea... Sa nu pomenesti faradelegile si nedreptatile cu care eu, nevrednicul, te mahnesc in toata vremea, savarsind fapte necuvenite in fata ziditorului.

Sfinte ingere, pazitorul si acoperitorul meu cel bun, cu inima zdrobita si cu sufletul indurerat stau dinaintea ta si ma rog. Cu ceata celor ce s … Sfintilor ingeri, vegheati asupra noastra, intodeuna si in tot locul. Sfinte ingere, pazitorul si acoperitorul meu cel bun, cu inima zdrobita si cu sufletul indurerat stau dinaintea ta si ma rog. Carladapfne 11 ianuarie 2017, 06:05. Pe peretii coajei de ou eu ma. Întărește mâna mea cea slabă și neputincioasă și mă îndreptează la calea mântuirii. Sfinte îngere, cel ce stai înaintea pătimașului meu suflet și al vieții mele celei ticăloase, nu mă lăsa pe mine, păcătosul, nici nu te depărta de mine pentru neînfrânarea mea. Sa nu pomenesti faradelegile si nedreptatile cu care eu, nevrednicul, te mahnesc in toata vremea, savarsind fapte necuvenite in fata ziditorului... Sfinte îngere, cel ce stai înaintea pătimașului meu suflet și al vieții mele celei ticăloase, nu mă lăsa pe mine, păcătosul, nici nu te depărta de mine pentru neînfrânarea mea.

Sfinte îngere, cel ce stai înaintea pătimașului meu suflet și al vieții mele celei ticăloase, nu mă lăsa pe mine, păcătosul, nici nu te depărta de mine pentru neînfrânarea mea... Sfinti arhangheli, oferiti lui dumnezeu rugaciunile si jertfele … Sfinte ingere, pazitorul si acoperitorul meu cel bun, cu inima zdrobita si cu sufletul indurerat stau dinaintea ta si ma rog. Carladapfne 11 ianuarie 2017, 06:05. Întărește mâna mea cea slabă și neputincioasă și mă îndreptează la calea mântuirii. Cu ceata celor ce s … Sfinte îngere, cel ce stai înaintea pătimașului meu suflet și al vieții mele celei ticăloase, nu mă lăsa pe mine, păcătosul, nici nu te depărta de mine pentru neînfrânarea mea... Carladapfne 11 ianuarie 2017, 06:05.

Sa nu pomenesti faradelegile si nedreptatile cu care eu, nevrednicul, te mahnesc in toata vremea, savarsind fapte necuvenite in fata ziditorului.. Sfinte îngere, cel ce stai înaintea pătimașului meu suflet și al vieții mele celei ticăloase, nu mă lăsa pe mine, păcătosul, nici nu te depărta de mine pentru neînfrânarea mea. Întărește mâna mea cea slabă și neputincioasă și mă îndreptează la calea mântuirii. Sfintilor ingeri, vegheati asupra noastra, intodeuna si in tot locul. Cu ceata celor ce s … Sfinti arhangheli, oferiti lui dumnezeu rugaciunile si jertfele … Sfinte ingere, pazitorul si acoperitorul meu cel bun, cu inima zdrobita si cu sufletul indurerat stau dinaintea ta si ma rog. Sa nu pomenesti faradelegile si nedreptatile cu care eu, nevrednicul, te mahnesc in toata vremea, savarsind fapte necuvenite in fata ziditorului.. Sfinte îngere, cel ce stai înaintea pătimașului meu suflet și al vieții mele celei ticăloase, nu mă lăsa pe mine, păcătosul, nici nu te depărta de mine pentru neînfrânarea mea.

Sfinte ingere, pazitorul si acoperitorul meu cel bun, cu inima zdrobita si cu sufletul indurerat stau dinaintea ta si ma rog.. Cu ceata celor ce s … Carladapfne 11 ianuarie 2017, 06:05. Pe peretii coajei de ou eu ma. Sfintilor ingeri, vegheati asupra noastra, intodeuna si in tot locul. Întărește mâna mea cea slabă și neputincioasă și mă îndreptează la calea mântuirii. Sfinti arhangheli, oferiti lui dumnezeu rugaciunile si jertfele …. Întărește mâna mea cea slabă și neputincioasă și mă îndreptează la calea mântuirii.

Sfinte îngere, cel ce stai înaintea pătimașului meu suflet și al vieții mele celei ticăloase, nu mă lăsa pe mine, păcătosul, nici nu te depărta de mine pentru neînfrânarea mea. . Întărește mâna mea cea slabă și neputincioasă și mă îndreptează la calea mântuirii.

Carladapfne 11 ianuarie 2017, 06:05. . Sfinte îngere, cel ce stai înaintea pătimașului meu suflet și al vieții mele celei ticăloase, nu mă lăsa pe mine, păcătosul, nici nu te depărta de mine pentru neînfrânarea mea.

Cu ceata celor ce s … Cu ceata celor ce s … Sfinte îngere, cel ce stai înaintea pătimașului meu suflet și al vieții mele celei ticăloase, nu mă lăsa pe mine, păcătosul, nici nu te depărta de mine pentru neînfrânarea mea.

Cu ceata celor ce s … Sfinti arhangheli, oferiti lui dumnezeu rugaciunile si jertfele … Sfintilor ingeri, vegheati asupra noastra, intodeuna si in tot locul. Sfinte ingere, pazitorul si acoperitorul meu cel bun, cu inima zdrobita si cu sufletul indurerat stau dinaintea ta si ma rog. Cu ceata celor ce s … Pe peretii coajei de ou eu ma. Întărește mâna mea cea slabă și neputincioasă și mă îndreptează la calea mântuirii. Sa nu pomenesti faradelegile si nedreptatile cu care eu, nevrednicul, te mahnesc in toata vremea, savarsind fapte necuvenite in fata ziditorului. Carladapfne 11 ianuarie 2017, 06:05. Sfinte îngere, cel ce stai înaintea pătimașului meu suflet și al vieții mele celei ticăloase, nu mă lăsa pe mine, păcătosul, nici nu te depărta de mine pentru neînfrânarea mea.. Sa nu pomenesti faradelegile si nedreptatile cu care eu, nevrednicul, te mahnesc in toata vremea, savarsind fapte necuvenite in fata ziditorului.

Sfinti arhangheli, oferiti lui dumnezeu rugaciunile si jertfele … Carladapfne 11 ianuarie 2017, 06:05. Sfinti arhangheli, oferiti lui dumnezeu rugaciunile si jertfele … Sfinte ingere, pazitorul si acoperitorul meu cel bun, cu inima zdrobita si cu sufletul indurerat stau dinaintea ta si ma rog. Pe peretii coajei de ou eu ma. Sfinte îngere, cel ce stai înaintea pătimașului meu suflet și al vieții mele celei ticăloase, nu mă lăsa pe mine, păcătosul, nici nu te depărta de mine pentru neînfrânarea mea. Sa nu pomenesti faradelegile si nedreptatile cu care eu, nevrednicul, te mahnesc in toata vremea, savarsind fapte necuvenite in fata ziditorului. Carladapfne 11 ianuarie 2017, 06:05.

Carladapfne 11 ianuarie 2017, 06:05... Sfintilor ingeri, vegheati asupra noastra, intodeuna si in tot locul. Sfinte ingere, pazitorul si acoperitorul meu cel bun, cu inima zdrobita si cu sufletul indurerat stau dinaintea ta si ma rog. Sfinte îngere, cel ce stai înaintea pătimașului meu suflet și al vieții mele celei ticăloase, nu mă lăsa pe mine, păcătosul, nici nu te depărta de mine pentru neînfrânarea mea. Întărește mâna mea cea slabă și neputincioasă și mă îndreptează la calea mântuirii. Sfinti arhangheli, oferiti lui dumnezeu rugaciunile si jertfele … Cu ceata celor ce s … Sa nu pomenesti faradelegile si nedreptatile cu care eu, nevrednicul, te mahnesc in toata vremea, savarsind fapte necuvenite in fata ziditorului. Carladapfne 11 ianuarie 2017, 06:05.

Carladapfne 11 ianuarie 2017, 06:05.. Carladapfne 11 ianuarie 2017, 06:05.

Sfinte îngere, cel ce stai înaintea pătimașului meu suflet și al vieții mele celei ticăloase, nu mă lăsa pe mine, păcătosul, nici nu te depărta de mine pentru neînfrânarea mea.. Sfinte ingere, pazitorul si acoperitorul meu cel bun, cu inima zdrobita si cu sufletul indurerat stau dinaintea ta si ma rog. Carladapfne 11 ianuarie 2017, 06:05. Sa nu pomenesti faradelegile si nedreptatile cu care eu, nevrednicul, te mahnesc in toata vremea, savarsind fapte necuvenite in fata ziditorului. Cu ceata celor ce s … Sfinte îngere, cel ce stai înaintea pătimașului meu suflet și al vieții mele celei ticăloase, nu mă lăsa pe mine, păcătosul, nici nu te depărta de mine pentru neînfrânarea mea. Sfinti arhangheli, oferiti lui dumnezeu rugaciunile si jertfele … Întărește mâna mea cea slabă și neputincioasă și mă îndreptează la calea mântuirii.. Sfintilor ingeri, vegheati asupra noastra, intodeuna si in tot locul.

Sfinti arhangheli, oferiti lui dumnezeu rugaciunile si jertfele … Sfinte îngere, cel ce stai înaintea pătimașului meu suflet și al vieții mele celei ticăloase, nu mă lăsa pe mine, păcătosul, nici nu te depărta de mine pentru neînfrânarea mea. Pe peretii coajei de ou eu ma. Cu ceata celor ce s … Carladapfne 11 ianuarie 2017, 06:05.

Carladapfne 11 ianuarie 2017, 06:05. Sa nu pomenesti faradelegile si nedreptatile cu care eu, nevrednicul, te mahnesc in toata vremea, savarsind fapte necuvenite in fata ziditorului. Sfinte îngere, cel ce stai înaintea pătimașului meu suflet și al vieții mele celei ticăloase, nu mă lăsa pe mine, păcătosul, nici nu te depărta de mine pentru neînfrânarea mea. Sfinti arhangheli, oferiti lui dumnezeu rugaciunile si jertfele … Întărește mâna mea cea slabă și neputincioasă și mă îndreptează la calea mântuirii. Pe peretii coajei de ou eu ma. Sfinte ingere, pazitorul si acoperitorul meu cel bun, cu inima zdrobita si cu sufletul indurerat stau dinaintea ta si ma rog. Sfintilor ingeri, vegheati asupra noastra, intodeuna si in tot locul. Cu ceata celor ce s …. Întărește mâna mea cea slabă și neputincioasă și mă îndreptează la calea mântuirii.

Sfinte îngere, cel ce stai înaintea pătimașului meu suflet și al vieții mele celei ticăloase, nu mă lăsa pe mine, păcătosul, nici nu te depărta de mine pentru neînfrânarea mea. Sfintilor ingeri, vegheati asupra noastra, intodeuna si in tot locul. Întărește mâna mea cea slabă și neputincioasă și mă îndreptează la calea mântuirii... Sfintilor ingeri, vegheati asupra noastra, intodeuna si in tot locul.
Sfinte îngere, cel ce stai înaintea pătimașului meu suflet și al vieții mele celei ticăloase, nu mă lăsa pe mine, păcătosul, nici nu te depărta de mine pentru neînfrânarea mea. Sfintilor ingeri, vegheati asupra noastra, intodeuna si in tot locul. Pe peretii coajei de ou eu ma. Pe peretii coajei de ou eu ma.

Sfintilor ingeri, vegheati asupra noastra, intodeuna si in tot locul. Sfinte ingere, pazitorul si acoperitorul meu cel bun, cu inima zdrobita si cu sufletul indurerat stau dinaintea ta si ma rog. Pe peretii coajei de ou eu ma. Sfinti arhangheli, oferiti lui dumnezeu rugaciunile si jertfele … Sfintilor ingeri, vegheati asupra noastra, intodeuna si in tot locul. Sfinte îngere, cel ce stai înaintea pătimașului meu suflet și al vieții mele celei ticăloase, nu mă lăsa pe mine, păcătosul, nici nu te depărta de mine pentru neînfrânarea mea. Carladapfne 11 ianuarie 2017, 06:05... Sfinti arhangheli, oferiti lui dumnezeu rugaciunile si jertfele …
Cu ceata celor ce s … Pe peretii coajei de ou eu ma. Sfintilor ingeri, vegheati asupra noastra, intodeuna si in tot locul. Sfinte ingere, pazitorul si acoperitorul meu cel bun, cu inima zdrobita si cu sufletul indurerat stau dinaintea ta si ma rog. Sfinti arhangheli, oferiti lui dumnezeu rugaciunile si jertfele … Sfinti arhangheli, oferiti lui dumnezeu rugaciunile si jertfele …

Sfintilor ingeri, vegheati asupra noastra, intodeuna si in tot locul.. Sfinte îngere, cel ce stai înaintea pătimașului meu suflet și al vieții mele celei ticăloase, nu mă lăsa pe mine, păcătosul, nici nu te depărta de mine pentru neînfrânarea mea.

Cu ceata celor ce s ….. Cu ceata celor ce s … Sfinte îngere, cel ce stai înaintea pătimașului meu suflet și al vieții mele celei ticăloase, nu mă lăsa pe mine, păcătosul, nici nu te depărta de mine pentru neînfrânarea mea. Întărește mâna mea cea slabă și neputincioasă și mă îndreptează la calea mântuirii... Sfinti arhangheli, oferiti lui dumnezeu rugaciunile si jertfele …

Pe peretii coajei de ou eu ma. Cu ceata celor ce s … Sfinti arhangheli, oferiti lui dumnezeu rugaciunile si jertfele … Sfinte îngere, cel ce stai înaintea pătimașului meu suflet și al vieții mele celei ticăloase, nu mă lăsa pe mine, păcătosul, nici nu te depărta de mine pentru neînfrânarea mea. Sa nu pomenesti faradelegile si nedreptatile cu care eu, nevrednicul, te mahnesc in toata vremea, savarsind fapte necuvenite in fata ziditorului. Sfintilor ingeri, vegheati asupra noastra, intodeuna si in tot locul. Sfinti arhangheli, oferiti lui dumnezeu rugaciunile si jertfele …

Sfinte îngere, cel ce stai înaintea pătimașului meu suflet și al vieții mele celei ticăloase, nu mă lăsa pe mine, păcătosul, nici nu te depărta de mine pentru neînfrânarea mea. Sa nu pomenesti faradelegile si nedreptatile cu care eu, nevrednicul, te mahnesc in toata vremea, savarsind fapte necuvenite in fata ziditorului. Sfinti arhangheli, oferiti lui dumnezeu rugaciunile si jertfele … Cu ceata celor ce s … Sfinte îngere, cel ce stai înaintea pătimașului meu suflet și al vieții mele celei ticăloase, nu mă lăsa pe mine, păcătosul, nici nu te depărta de mine pentru neînfrânarea mea. Întărește mâna mea cea slabă și neputincioasă și mă îndreptează la calea mântuirii. Sfinte ingere, pazitorul si acoperitorul meu cel bun, cu inima zdrobita si cu sufletul indurerat stau dinaintea ta si ma rog. Pe peretii coajei de ou eu ma. Sfintilor ingeri, vegheati asupra noastra, intodeuna si in tot locul. Carladapfne 11 ianuarie 2017, 06:05. Sfintilor ingeri, vegheati asupra noastra, intodeuna si in tot locul.

Cu ceata celor ce s … Întărește mâna mea cea slabă și neputincioasă și mă îndreptează la calea mântuirii. Sa nu pomenesti faradelegile si nedreptatile cu care eu, nevrednicul, te mahnesc in toata vremea, savarsind fapte necuvenite in fata ziditorului. Cu ceata celor ce s … Sfintilor ingeri, vegheati asupra noastra, intodeuna si in tot locul. Sfinti arhangheli, oferiti lui dumnezeu rugaciunile si jertfele … Pe peretii coajei de ou eu ma. Sfinte ingere, pazitorul si acoperitorul meu cel bun, cu inima zdrobita si cu sufletul indurerat stau dinaintea ta si ma rog. Carladapfne 11 ianuarie 2017, 06:05. Sfinte îngere, cel ce stai înaintea pătimașului meu suflet și al vieții mele celei ticăloase, nu mă lăsa pe mine, păcătosul, nici nu te depărta de mine pentru neînfrânarea mea. Sfinti arhangheli, oferiti lui dumnezeu rugaciunile si jertfele …

Carladapfne 11 ianuarie 2017, 06:05. Întărește mâna mea cea slabă și neputincioasă și mă îndreptează la calea mântuirii. Carladapfne 11 ianuarie 2017, 06:05. Sfinte îngere, cel ce stai înaintea pătimașului meu suflet și al vieții mele celei ticăloase, nu mă lăsa pe mine, păcătosul, nici nu te depărta de mine pentru neînfrânarea mea. Sa nu pomenesti faradelegile si nedreptatile cu care eu, nevrednicul, te mahnesc in toata vremea, savarsind fapte necuvenite in fata ziditorului. Sfinte ingere, pazitorul si acoperitorul meu cel bun, cu inima zdrobita si cu sufletul indurerat stau dinaintea ta si ma rog. Sfinti arhangheli, oferiti lui dumnezeu rugaciunile si jertfele … Pe peretii coajei de ou eu ma. Sfintilor ingeri, vegheati asupra noastra, intodeuna si in tot locul. Cu ceata celor ce s … Carladapfne 11 ianuarie 2017, 06:05.

Sfinte ingere, pazitorul si acoperitorul meu cel bun, cu inima zdrobita si cu sufletul indurerat stau dinaintea ta si ma rog. Carladapfne 11 ianuarie 2017, 06:05. Pe peretii coajei de ou eu ma. Cu ceata celor ce s … Sfintilor ingeri, vegheati asupra noastra, intodeuna si in tot locul. Sfinte ingere, pazitorul si acoperitorul meu cel bun, cu inima zdrobita si cu sufletul indurerat stau dinaintea ta si ma rog. Sfinti arhangheli, oferiti lui dumnezeu rugaciunile si jertfele … Întărește mâna mea cea slabă și neputincioasă și mă îndreptează la calea mântuirii. Sa nu pomenesti faradelegile si nedreptatile cu care eu, nevrednicul, te mahnesc in toata vremea, savarsind fapte necuvenite in fata ziditorului. Sfinte îngere, cel ce stai înaintea pătimașului meu suflet și al vieții mele celei ticăloase, nu mă lăsa pe mine, păcătosul, nici nu te depărta de mine pentru neînfrânarea mea... Sfinti arhangheli, oferiti lui dumnezeu rugaciunile si jertfele …

Întărește mâna mea cea slabă și neputincioasă și mă îndreptează la calea mântuirii... . Sa nu pomenesti faradelegile si nedreptatile cu care eu, nevrednicul, te mahnesc in toata vremea, savarsind fapte necuvenite in fata ziditorului.

Sfinte ingere, pazitorul si acoperitorul meu cel bun, cu inima zdrobita si cu sufletul indurerat stau dinaintea ta si ma rog. Cu ceata celor ce s … Sfinti arhangheli, oferiti lui dumnezeu rugaciunile si jertfele … Sfintilor ingeri, vegheati asupra noastra, intodeuna si in tot locul. Sa nu pomenesti faradelegile si nedreptatile cu care eu, nevrednicul, te mahnesc in toata vremea, savarsind fapte necuvenite in fata ziditorului... Carladapfne 11 ianuarie 2017, 06:05.

Cu ceata celor ce s ….. Sfinte îngere, cel ce stai înaintea pătimașului meu suflet și al vieții mele celei ticăloase, nu mă lăsa pe mine, păcătosul, nici nu te depărta de mine pentru neînfrânarea mea. Cu ceata celor ce s …. Sa nu pomenesti faradelegile si nedreptatile cu care eu, nevrednicul, te mahnesc in toata vremea, savarsind fapte necuvenite in fata ziditorului.

Sfinte ingere, pazitorul si acoperitorul meu cel bun, cu inima zdrobita si cu sufletul indurerat stau dinaintea ta si ma rog. Pe peretii coajei de ou eu ma. Sa nu pomenesti faradelegile si nedreptatile cu care eu, nevrednicul, te mahnesc in toata vremea, savarsind fapte necuvenite in fata ziditorului. Sfinte ingere, pazitorul si acoperitorul meu cel bun, cu inima zdrobita si cu sufletul indurerat stau dinaintea ta si ma rog. Sfinti arhangheli, oferiti lui dumnezeu rugaciunile si jertfele … Sfintilor ingeri, vegheati asupra noastra, intodeuna si in tot locul. Sfinte îngere, cel ce stai înaintea pătimașului meu suflet și al vieții mele celei ticăloase, nu mă lăsa pe mine, păcătosul, nici nu te depărta de mine pentru neînfrânarea mea.. Pe peretii coajei de ou eu ma.

Sfinte ingere, pazitorul si acoperitorul meu cel bun, cu inima zdrobita si cu sufletul indurerat stau dinaintea ta si ma rog... Sfinte îngere, cel ce stai înaintea pătimașului meu suflet și al vieții mele celei ticăloase, nu mă lăsa pe mine, păcătosul, nici nu te depărta de mine pentru neînfrânarea mea. Sfinte ingere, pazitorul si acoperitorul meu cel bun, cu inima zdrobita si cu sufletul indurerat stau dinaintea ta si ma rog. Întărește mâna mea cea slabă și neputincioasă și mă îndreptează la calea mântuirii. Cu ceata celor ce s … Sfintilor ingeri, vegheati asupra noastra, intodeuna si in tot locul. Sa nu pomenesti faradelegile si nedreptatile cu care eu, nevrednicul, te mahnesc in toata vremea, savarsind fapte necuvenite in fata ziditorului. Pe peretii coajei de ou eu ma. Carladapfne 11 ianuarie 2017, 06:05. Sfinti arhangheli, oferiti lui dumnezeu rugaciunile si jertfele …. Sfintilor ingeri, vegheati asupra noastra, intodeuna si in tot locul.
Carladapfne 11 ianuarie 2017, 06:05. Sfinte ingere, pazitorul si acoperitorul meu cel bun, cu inima zdrobita si cu sufletul indurerat stau dinaintea ta si ma rog. Sfinti arhangheli, oferiti lui dumnezeu rugaciunile si jertfele … Sfinte îngere, cel ce stai înaintea pătimașului meu suflet și al vieții mele celei ticăloase, nu mă lăsa pe mine, păcătosul, nici nu te depărta de mine pentru neînfrânarea mea. Întărește mâna mea cea slabă și neputincioasă și mă îndreptează la calea mântuirii. Sa nu pomenesti faradelegile si nedreptatile cu care eu, nevrednicul, te mahnesc in toata vremea, savarsind fapte necuvenite in fata ziditorului. Pe peretii coajei de ou eu ma. Cu ceata celor ce s … Sfintilor ingeri, vegheati asupra noastra, intodeuna si in tot locul.. Cu ceata celor ce s …
Pe peretii coajei de ou eu ma. Pe peretii coajei de ou eu ma. Sa nu pomenesti faradelegile si nedreptatile cu care eu, nevrednicul, te mahnesc in toata vremea, savarsind fapte necuvenite in fata ziditorului. Sfinte îngere, cel ce stai înaintea pătimașului meu suflet și al vieții mele celei ticăloase, nu mă lăsa pe mine, păcătosul, nici nu te depărta de mine pentru neînfrânarea mea. Carladapfne 11 ianuarie 2017, 06:05. Sfinte îngere, cel ce stai înaintea pătimașului meu suflet și al vieții mele celei ticăloase, nu mă lăsa pe mine, păcătosul, nici nu te depărta de mine pentru neînfrânarea mea.
Sfinte îngere, cel ce stai înaintea pătimașului meu suflet și al vieții mele celei ticăloase, nu mă lăsa pe mine, păcătosul, nici nu te depărta de mine pentru neînfrânarea mea. Sfinti arhangheli, oferiti lui dumnezeu rugaciunile si jertfele … Sa nu pomenesti faradelegile si nedreptatile cu care eu, nevrednicul, te mahnesc in toata vremea, savarsind fapte necuvenite in fata ziditorului. Carladapfne 11 ianuarie 2017, 06:05. Sfintilor ingeri, vegheati asupra noastra, intodeuna si in tot locul. Cu ceata celor ce s … Sfinte ingere, pazitorul si acoperitorul meu cel bun, cu inima zdrobita si cu sufletul indurerat stau dinaintea ta si ma rog. Întărește mâna mea cea slabă și neputincioasă și mă îndreptează la calea mântuirii. Pe peretii coajei de ou eu ma.. Pe peretii coajei de ou eu ma.

Pe peretii coajei de ou eu ma.. Carladapfne 11 ianuarie 2017, 06:05. Întărește mâna mea cea slabă și neputincioasă și mă îndreptează la calea mântuirii.. Sfinti arhangheli, oferiti lui dumnezeu rugaciunile si jertfele …
Pe peretii coajei de ou eu ma. Sfintilor ingeri, vegheati asupra noastra, intodeuna si in tot locul. Pe peretii coajei de ou eu ma. Cu ceata celor ce s … Întărește mâna mea cea slabă și neputincioasă și mă îndreptează la calea mântuirii... Sa nu pomenesti faradelegile si nedreptatile cu care eu, nevrednicul, te mahnesc in toata vremea, savarsind fapte necuvenite in fata ziditorului.
Cu ceata celor ce s … Sfinte îngere, cel ce stai înaintea pătimașului meu suflet și al vieții mele celei ticăloase, nu mă lăsa pe mine, păcătosul, nici nu te depărta de mine pentru neînfrânarea mea. Întărește mâna mea cea slabă și neputincioasă și mă îndreptează la calea mântuirii. Sfinti arhangheli, oferiti lui dumnezeu rugaciunile si jertfele … Carladapfne 11 ianuarie 2017, 06:05. Sfintilor ingeri, vegheati asupra noastra, intodeuna si in tot locul. Sfinte ingere, pazitorul si acoperitorul meu cel bun, cu inima zdrobita si cu sufletul indurerat stau dinaintea ta si ma rog. Sa nu pomenesti faradelegile si nedreptatile cu care eu, nevrednicul, te mahnesc in toata vremea, savarsind fapte necuvenite in fata ziditorului. Cu ceata celor ce s … Pe peretii coajei de ou eu ma. Pe peretii coajei de ou eu ma.

Carladapfne 11 ianuarie 2017, 06:05. Întărește mâna mea cea slabă și neputincioasă și mă îndreptează la calea mântuirii. Sfintilor ingeri, vegheati asupra noastra, intodeuna si in tot locul. Pe peretii coajei de ou eu ma... Sfinti arhangheli, oferiti lui dumnezeu rugaciunile si jertfele …

Sfinti arhangheli, oferiti lui dumnezeu rugaciunile si jertfele … Sa nu pomenesti faradelegile si nedreptatile cu care eu, nevrednicul, te mahnesc in toata vremea, savarsind fapte necuvenite in fata ziditorului. Întărește mâna mea cea slabă și neputincioasă și mă îndreptează la calea mântuirii. Cu ceata celor ce s … Sfinte ingere, pazitorul si acoperitorul meu cel bun, cu inima zdrobita si cu sufletul indurerat stau dinaintea ta si ma rog. Pe peretii coajei de ou eu ma.. Sfintilor ingeri, vegheati asupra noastra, intodeuna si in tot locul.
